Pierdut. Găsit. Pierdut. Găsit?

http://www.youtube.com/watch?v=2KTi_2Mv6do&feature=fvsr

Ghidul micului caricaturist

Nu prea mă laud cu o vastă cultură generală. De fapt, sunt complet străin de tot ce este nou. În schimb, ştiu semnificaţia fiecărei grimase. Nicio ridicătură de sprânceană nu-mi scapă neobservată.
Am realizat că acord mai multă atenţie feţei pe la vreo 9 ani. Desenam indieni, aşa cum le ziceau părinţii mei tăieturilor făcute cu creionul pe foile de hârtie. Nu ştiu cum se făcea, dar de îndată ce creionul cobora de pe umerii celui desenat, îmi pierdeam interesul. Speriat, multă vreme am desenat ciorchini de struguri. Mov. Rare erau ocaziile când coloram ciorchinii în verde.
Într-o zi m-am supărat pe hârtia de ziar şi am decis că e inutil să mai scrijelesc linii curbate.
Am încercat să devin matematician. Nu mi-a ieşit. Ei bine, poate şi pentru că nu m-am străduit prea tare. Sau oare pentru că nu mi-a plăcut matematica? Hm, rămâne să reflectez la asta.
Apoi, m-am visat filosof. În fiecare zi ţineam discursuri în faţa a mii de cetăţeni. Aveam aplomb. Aveam soluţii. Aveam dreptate. Nu aveam timp. Să fim serioşi. Toţi filosofii au fost recunoscuţi la adevărata lor valoare după moarte. Eu nu vroiam o asemenea soartă pentru mine. Merit mai mult.
Epuizasem deja toate opţiunile dorite. A trebuit să aleg ceva mai lumesc. Mai practic. Mai înălţător. Pentru a putea plăti chiria.
Spăl geamuri. Şi ce-i cu asta, veţi zice?
Nimic. Munca te înalţă. Aşa am auzit eu. Mai rămâne să aflu unde anume.
Oricum, e bine. Cât spăl geamurile am timp să reflectez. Iar într-o zi, făcând asta, mi-am observat reflexia.
Era un semn. Mi-e destinat să fiu caricaturist. Nu înţeleg de ce mi-a luat atât de mult timp să realizez asta. Mă rog, de ale tinereţii valuri. Dar acum sunt hotărât. Ba mai mult. În fiecare zi desenez şi iar desenez. Ce dacă doar cu buretele pe sticlă? Într-o zi voi prinde curaj şi voi folosi creionul ascuţit ce stă cuminte în paharul de pe noptiera mea. Şi mă voi împăca chiar şi cu hârtia de ziar. Ah, şi poate voi semna vreun contract cu fabrica de hârtie de la Buşteni. Orice se poate întâmpla.
Linie. Arc de cerc. Trunchi de con.

Când voi fi mare

M-am hotărât. Ştiu ce vreau să fac când voi fi mare.
Vreau să lucrez într-o casă de modă. Iar seara, după ce toată lumea va fi plecat, să rămân să sting luminile. Să mă furişez în vestiar şi să probez rând pe rând hainele create.
Cine ştie? Poate să mi se acorde şi posibilitatea să vin cu propriile idei. Păi, degeaba mi-am brodat hainele atâţia ani?
Astăzi mi-aş dori să mă furişez în cămăruţa minunată unde sălăşluiesc creaţiile lui Michael Kors pentru primăvăra anului 2011.
Halei-hap!

Querer

No borres tus ilusiones. Mantenelos siempre ahí, presente. Y recuerda que todo sacrificio es recompensado, recuerda que lo ultimo en perderse es la esperanza.

Sarah Brightman- Deliver Me

Viaţa ca o perucă

Zilele astea mi-a fost dat să văd viaţa dintr-o altă perspectivă.
I-o datorez lui Zguby, un fost coleg de beci. Ne-am întâlnit după câţiva ani buni. Ani în care am fost supuşi mai multor încercări.
Momentul revederii a fost emoţionant. Cu atât mai mult cu cât toţi trecătorii zâmbeau sau se uitau miraţi. Nu neaparat la noi. Şi nici măcar la Zguby, care e vestit în lumea largă. Ci la peruca de pe capul lui. O perucă mare, neagră şi creaţă.
Întotdeauna l-am admirat pentru firea lui jovială şi optimistă. Şi cumva peruca asta a venit să sublinieze încrederea lui în mai bine, siguranţa reuşitei.
Viaţa e mult prea scurtă pentru a fi trăită cu gândul că poate într-o zi vei avea curajul să faci tot ce ţi-ai propus. Nu. Viaţa se trăieşte în funcţie de prezent.
Şi pentru asta trebuie să profiţi de toate şansele ce-ţi apar în cale. Iar dacă e nevoie de o perucă pentru a te simţi bine în pielea ta, atunci cu cât mai creaţă cu atât mai bine.

Prieteneeeeeee!

The Wonder Years

Eram în clasa a noua când am văzut prima dată un episod din The Wonder Years. Orarul de difuzare al serialului coincidea cu cel al încheierii cursurilor de dimineaţă. Aşa că am reuşit să văd câteva episoade bune. Apoi, unul dintre orare s-a schimbat. Nu-mi mai amintesc care. Şi uşor, uşor am uitat de Kevin.
Printr-o şansă nesperată, un prieten mi-a făcut rost de întregul serial. L-am savurat pe îndelete şi consider că este cel mai bun serial realizat vreodată.
Bineţeles, în afară de M.A.S.H.

The woman in me

Azi am fost cu capul printre nori. Ce-i drept, nici soarele nu a vrut să colaboreze. S-a încăpăţânat să stea ascuns mai toată ziua.
E toamnă. Iar acest lucru se vede în atitudinea mea. Mă simt de parcă m-am trezit dintr-un somn lung şi sunt gata să fac faţă oricărei provocări.
Te aştept!