Flauşat

Ori de câte ori se răceşte vremea, îmi amintesc de un set împletit de mama. Căciulă cu ciucuri şi fular. În dungi mov şi negre. Le-am pierdut. Mai bine spus, le-am abandonat într-o bancă. Şi erau atât de frumoase.
Îmi amintesc perioada aia. Ce distracţie! Ce nebunie!
Eram în şcoala primară, iar mama se apucase serios de împletit. Pulovere, veste, ciorapi, băşti, şoşoni de casă. Tata era încântat de ciorapii împletiţi ai mamei. Iar ori de câte ori mama ne împletea nouă, fetelor, ceva, era musai să-i împletească o pereche de ciorapi tatei.
Şi mai amuzantă a fost perioada în care mama a început să împletească băşti. Niciuna nu ieşea aşa cum îşi dorea ea. Aşa că a încercat şi a încercat până s-a oprit. Nemulţumită. Atunci mi-a împletit mie setul. Era prima dată când împletea o căciulă. Şi i-a ieşit atât de bine! Iar ciucurii erau atât de simpatici!
În ziua când am venit de la şcoală fără căciula şi fularul împletite de ea, mama nu mi-a zis nimic. Nu m-a certat. Dar nici n-a mai împletit alt set.
Mi-e dor de vremurile ălea. Când asistată de cartea Mariei Treban, mama făcea economie de vedere. Deseori eram invitată să mă alătur, dar vremurile acelea nu erau pentru a fi pierdute dormind după-amiaza.
Mi-e dor de tata în bucătărie, meşterind la o pereche de cizme şi ascultând Radio România. Mi-e dor să aud cotele apelor Dunării în timp ce mănânc supă proaspătă cu ciuşcă. Mi-e dor s-o văd pe sorel croind şi trăgând ceva la maşina de cusut. Mi-e dor să-mi facă o fustă-pantalon, iar eu să cânt la paleta de tenis.
Iar sunt melancolică. Poate pentru că ascult Phil Collins.

Vreau să vii în viaţa mea

La steaua- de Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Inevitabilul.

October 23, 2010

De ce nu?

Cineva mi-a spus odată că aş putea fi un DJ extraordinar.
Sigur că da, i-am răspuns. Aş putea fi o grămadă de chestii, doar să mă hotărăsc.
Încă mă mai gândesc...

Ce e un actor?

http://www.youtube.com/watch?v=zzAT2uP5ChQ

Ziele trecute am ascultat un discurs de-al lui Mircea Diaconu.
Mi-e tare drag actorul ăsta, iar Buletin de Bucureşti este filmul meu românesc preferat. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc.
Cineva îl întrebase cum a făcut faţă emoţiilor primei urcări pe scenă. După ce le-a dat voie altor colege de ale sale să răspundă, domnul Mircea Diaconu a luat microfonul. Şi ne-a luminat. Ce înseamnă prima urcare pe scenă? Cu ce este ea diferită de emoţiile primei repetiţii? Sau faţă de o a doua urcare pe scenă?
Apoi a spus ceva ce nu voi uita niciodată. Fiecare dintre noi suntem actori. La un anumit moment, în anumite circumstanţe. Iar pentru a reuşi să ne jucăm bine rolul, este o condiţie necesară să ne încredem în "talentul" nostru şi să primim încurajări şi recunoaşteri din afară.
Când te prezinţi la un interviu de angajare joci un rol. Când te duci prima dată în vizită la părinţii partenerului tău de viaţă, joci un rol. La fel şi când te vezi prima dată cu cineva. Ai emoţii. Încerci să fii cumpătat şi îţi doreşti ca totul să iasă bine. Iar pentru asta, îţi joci rolul.
Bine sau rău.

There's definitely something right about this

http://www.youtube.com/watch?v=kl-Kcc3gPjE

M-au prins!

Am devenit foarte insensibilă. În vis.
De pildă, aseară am furat o şa fermecată şi am zburat cu ea. Peste lacuri, peste păduri, peste oraşe. Aerul la înălţime este la fel de cald ca cel din luna august.
Ce frumos este să vezi lumea de sus! Să te ascunzi după coşul unei case şi să-i priveşti pe oameni discutând aprins despre recolta anuală de struguri, despre cum la anul băiatul cel mare va pleca la facultate şi cum fiica cea mică a vecinului a salvat un căţel de la înec.
Şi tot hoinărind aşa, am poposit pe o potecuţă dintr-un sat. Iar acolo se desfăşura întrunirea anuală a aviatorilor. Ei bine, nu ştiu cum, dar unul dintre ei a făcut rost de numărul meu de telefon. M-a sunat. Şi m-a certat. Păi, cum îmi permit eu să zbor aşa, năucă, peste tot? Ei au făcut şcoala asta degeaba?
Până la urmă, avea şi omul dreptate. Aşa că le-am dat şaua. Mi-au promis, în schimb, lecţii gratuite de zbor.

De dorul unei furnici

Gori s-a trezit într-o dimineaţă fără casă.
Ce bine că nu uitase să-şi pună pijamalele pe el de cu seara.
Tornada ce-i luase pe sus căsuţa, cu tot ce avea în ea, a reuşit să-i smulgă şi un nasture. De la piept.
Şi cum privea el în jur şi îşi analiza bietele pijamale, îşi aminti de prietena lui, furnica. Ea era singura care-l putea înţelege. Era singura care putea să-l înveţe să privească din nou cu speranţă spre stele. Să-l ajute să uite ce a pierdut.

Unde eşti, privighetoare?

Te-am căutat, înlănţuită, zi de zi.
Jertfit-am lacrimi şi iubiri.
Mi-ai apărut odată, într-o seară,
Vorbeai de stânci şi de-o mioară.

Păşeai mărunt, iar de sub tălpi
Rodeau tulpini firave de idilă,
Visam ce n-am citit în cărţi
Şi tufe verzi de etamină.

Unde eşti, privighetoare?
Când mai cânţi la mine în păr?
Cin' te-aplaudă pe mare
Şi-ţi vorbeşte de folclor?

Din dragoste pentru Elie Saab

Oare ce calificări sunt necesare pentru a stinge lumina în biroul acestui mult prea talentat creator de modă? La nevoie, mă ofer voluntar să-i duc şi cafeaua.
Please, please, please. May I be your friend?

Perfectibil

Care poate fi perfecţionat. Aceasta este definiţia din DEX.
Deseori m-am lovit de oameni care mi-au făcut reproşuri cu privire la anumite aspecte perfectibile legate de propria-mi persoană. Am fost rugată să mă aşez liniştită pe un scaun şi să mă prefac că nu ştiu încotro duce firul discuţiei.
Vreau mai mult! Nu este îndeajuns. Nu pentru mine. Ştiu că sunt alţii care s-ar mulţumi cu asta, dar nu EU. Iar tu! Tu mă dezamăgeşti. Mă aşteptam la mai mult de la tine. Trebuie să înveţi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Nu ai încredere în părerea mea? Eu ştiu mai bine ca tine.
Dacă stau şi mă gândesc bine, doar în astfel de momente am simţit că amuţesc. Şi nu mă refer la imposibilitatea de a vorbi. Nu. În acel moment, forul meu interior se închide. Precum un sistem de apărare bine pus la punct.
Să nu mă înţelegeţi greşit! Nu am nimic împotriva oamenilor care depun eforturi considerabile pentru a fi cei mai buni în ceea ce fac, pe plan personal sau profesional. Cu sinceră modestie recunosc că mă număr printre aceştia.
Însă nu-mi plac oamenii care duc la extrem această luptă. Oameni care crează frustrări celor din jur. Oameni care se hrănesc cu acestea şi consideră că spaima ori ruşinea sunt singurele motivaţii ale unui om.
Nu-mi plac oamenii care s-ar sacrifica pe ei înşişi, şi cu atât mai mult pe cei din jur pentru un lucru, zic ei, perfect, ignorând buruienile pe care acesta se înalţă.
Asta e! Mi-o asum. Nu sunt perfectă.

Sir, Yes, Sir!

Am aflat că Sir Norman Wisdom a plecat dintre noi.
Cuvintele sunt de prisos. Ce aş putea spune în plus faţă de atâţia oameni care l-au cunoscut sau au lucrat cu el?
Îmi voi aminti mereu cu drag de filmele lui, de celebra fază în care făcând pe studentul la stomatologie îi căuta unui domn dinţii în barba deasă.

Sir, you'll always stay in my heart like a stitch in time!

Ssst! Schimbare!

Am decis. Mă schimb.
Din încăpăţânată mă fac şi mai şi.
Şi ce dacă nu mai e la modă să visezi cu ochii deschişi? Nu contează. Voi visa în continuare. Dar voi veghea cu precădere la îndeplinirea viselor mele.
Ah, şi încă ceva.
Nu vreau să mai merg desculţă.
Bine. Poate doar în parc.