Pete

De când mă ştiu am văzut mereu lucrurile fie albe, fie negre. Culoarea gri nu putea fi luată în considerare. Şi credeam cu tărie că şi cei din jur văd lucrurile la fel ca mine.
Azi nu mai sunt atât de sigură. Ba spre deloc.
Nu mi-e greu să accept sau să înţeleg că văd lucrurile într-o manieră diferită de cea a celui care trece grăbit pe lângă mine, aruncându-se cu capul înainte. Mi-e greu, în schimb, să înţeleg mecanismul. Şi când zic mecanism, mă refer la modalitatea de a vedea un lucru ca fiind alb. Azi. Iar mâine, complet negru. Şi tot aşa, alternând de la una la alta, fără nicio grimasă. Fără nicio mustrare de conştiinţă. Fără nicio licărire de regret.
Dacă acesta este compromisul pe care trebuie să-l fac pentru a mă încadra în normalitate, zic pas. Rămân cu nebunii mei dragi şi inadaptaţi.

Tudor Arghezi - De abia plecaseşi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Lebăda

http://www.youtube.com/watch?v=Mvh4zEKG2zs

Atunci când privesc o lebădă nu mă pot abţine să nu mă gândesc la desene animate. Este singura modalitate de a mă ţine în contact cu realitatea.
Dacă nu sunt atentă, mă trage uşor după ea pe apa lină. Şi mă fac mică, mică de tot, încât mă pot ascunde cu uşurinţă în puful ei alb ca neaua.
Printre penele ei albe sunt pierduţi violonişti şi pianişti. Un saxofon stă sprijinit de un scăunel, iar când pianiştii şi violoniştii obosesc, începe să freamăte a toamnă. Se simte adiere de vânt şi miros de floare de colţ.
Şi când începe ploaia, mă întorc la forma mea iniţială, iar lebăda se îndepărtează, alunecând sfios pe apă.

Curaj

Păşesc. Două zgomote diferite. Raza lunii şi bătaia inimii mele.
Lumină. Ascult. Beteală argintie şi puf de păpădie.
Alerg. Mireasmă de lan de porumb şi roşu cărămiziu.
Suflet. Doină şi cufere pline ochi de zâmbete.

What it means to have fun

Vremuri bune au fost şi vremuri bune vor veni!

Ce ne defineşte identitatea sau destinul?

Atunci când mi-am ales tema aceasta pentru lucrarea de licenţă, nu eram sigură cum aveam s-o dezbat. Citisem cu înflăcărare tot ce găsisem scris de Fay Weldon şi m-am încurajat că mă voi descurca.
Aşa că mi-am făcut un plan. Şi m-am ţinut de el.
Lucrarea a fost un succes. Poate şi pentru că astfel am găsit răspunsul la câteva întrebări existenţiale. Astfel că ori de câte ori mă înstrăinez de dorinţa de a merge mai departe, îmi amintesc: Identitate sau destin? Aleg sau las să se aleagă pentru mine?
Aleg să aleg până voi alege ce va fi de ales.

Playing Hide and Seek

http://www.youtube.com/watch?v=PuFOuyC8Jb8

O regină pe nume Mariza

http://www.youtube.com/watch?v=0cKv6EHNOTk

He aprendido

Când...

Când eram mică, visam orizonturi albastre cu nori pufoşi.
Când eram în vacanţă, visam câmpuri verzi şi parteneri de joacă pentru mijita.
Când începea şcoala, stăteam pe lângă tata şi îl priveam punând murăturile la borcan.
Când cădea prima brumă, o însoţeam pe mama la serviciu. Iar seara, când ieşeam pe poartă, o ţineam de mână, aerul mirosea a fum de sobă, iar cerul era înstelat. Nu-mi era frică de nimeni şi de nimic.
Când eram singură, visam clădiri înalte cu camere spaţioase, pline de cărţi şi scări pe care să urc pentru a ajunge la ele.
Când eram tristă, visam că mă plimb vara într-un port plin de vaporaşe.
Când eram fericită, corpul meu devenea moale şi uşor precum o bărcuţă din hârtie ce pluteşte pe apa strânsă într-o chiuvetă.
Când eram azi, râdeam.

See you soon

http://www.youtube.com/watch?v=dsz-EeNZBkI&feature=related

Povestea unui ceas bulversat

Atunci când am ieşit pe uşa fabricii, împachetat într-o cutie argintie, eram pregătit să faţă schimbărilor de fus orar şi cumpenelor dintre ani. Multă vreme am stat pe întuneric. Într-o zi nişte mâini calde m-au aşezat într-o vitrină. Aici mi-am făcut mulţi prieteni. Ne întreceam în ticăieli şi timpi câştigaţi. Ne cunoşteam povestea fiecăruia. Din când în când, unii plecau din vitrină, dar erau repede înlocuiţi de alţii. Astfel, nu ne plictiseam. Aflam poveşti noi şi ne gândeam cu mândrie la cei care plecaseră.
Apoi, într-o seară, am fost aşezat pe o încheietură de mână. Am auzit apoi un zornăit, şi până să-mi iau la revedere de la prietenii mei, eram din nou aşezat în cutia mea argintie.
După un drum lung, am fost aşezat pe o noptieră. În fiecare zi, la ora 7 şi 3 secunde dimineaţa, eram aşezat pe o încheietură şi scos de abia seara, pe la 10 si 10 secunde.
După 8760 de ore am simţit cum mă cuprinde o toropeală. M-am luptat mult, însă într-o zi am rămas neclintit. Nu ştiu cât timp am petrecut aşa, ori ce tratament mi-a fost administrat, dar m-am trezit buimac la ora 12 si 22 de minute si 23 de secunde.
Eram fericit că puteam să ticăiesc din nou. La început nu am realizat urgia ce se abătuse asupra mea. Mă gândeam că eram slăbit. Altfel nu-mi puteam explica de ce toate cele trei limbi mergeau invers. M-am încurajat, spunându-mi că este ceva trecător. Însă efectele devastatoare ale tratamentului nici acum nu au dispărut. Aşa că îmi petrec zilele stând pe noptieră. Şi aştept. O poveste bună. Un prieten. Un nou ticăit. Un nou sens.

Atâta dor

Mâinile unei pianiste s-au pierdut prin lume.
Călătoresc mereu pe întuneric.
Se tem să nu sperie pe cineva. Iar cineva se teme să nu le sperie.

http://www.youtube.com/watch?v=45g9fWG03FU&feature=related

Going back

Sometimes when you go back, you look into the future.

Nu mor caii când vor câinii

Noul meu crez.