Trebuie să ai o anumită stare atunci când priveşti un film spaniol. Un film spaniol spune lucrurile pe şleau. Nu se împiedică de formalităţi. Şi nici măcar de ortografie. De aceea beautiful se scrie precum se aude: biutiful.
"Biutiful" este povestea oricăror "originale" false din viaţa noastră. "Originale" cu care ne pierdem inutil vremea.
Însă, în acelaşi timp, "Biutiful" ne prezintă viaţa aşa cum este ea: beautiful. Ce-i drept, ea abundă de datorii, sărăcie, drumuri închise, ratare, mizerie şi trudă. Iar toate acestea devin biutiful datorită unei mici sclipiri de omenie, de iubire între semeni, de vise (fie ele îndeplinite sau nu, reale sau imaginare) şi poftă de viaţă în ciuda încercărilor grele ale vieţii.
Viaţa e biutiful. Plină de greşeli, dar acest lucru nu îi estompează frumuseţea.
March 30, 2011
March 21, 2011
Fields of gold
Simt cum mă transform uşor, uşor din Dorothy în Omul de tinichea.
Ziua nu mai poftesc la budinci de ciocolată şi un pătuţ mare şi cald. Mă trezesc că îmi doresc o sticlă de ulei bun cu care să-mi ung încheieturile care-mi scârţâie prea rău.
Iar noaptea nu mai visez la nopţi de iarnă şi castane coapte. În schimb, survolez kilometri întregi deasupra deltei şi ademenesc papagali cu felii de mango.
Sunt în căutarea unei aventuri. Mi-e dor să-mi unesc forţele cu oameni care au un ţel şi nu se lasă opriţi de niciun obstacol.
http://www.youtube.com/watch?v=lF_7UTexiRQ
March 13, 2011
Iluzie
O picătură se retrage uşor înapoi de unde a coborât. A căzut peste asfalt şi nu i-a plăcut ce-a văzut acolo. Lume veselă trecând nepăsătoare pe lângă ea. Raze de soare ce i-au făcut marginile să-i sfârâie. Vai, conturul ei atât de frumos şi atent lucrat!
Dar nu. Nu mai vrea să stea cuminte pe asfalt, aşteptând să se unească cu vreun lac. Se întoarce în vârful ţurţurelui.
De acolo lumea se vede altfel. Iar toţi par la fel.
Dar nu. Nu mai vrea să stea cuminte pe asfalt, aşteptând să se unească cu vreun lac. Se întoarce în vârful ţurţurelui.
De acolo lumea se vede altfel. Iar toţi par la fel.
March 5, 2011
March 2, 2011
March 1, 2011
Frezii
Subscribe to:
Posts (Atom)