January 26, 2011
January 25, 2011
Rochia roşie
Când se plictisesc de lumina reflectoarelor, rochiile negre pleacă în vizită. De cele mai multe ori, vizitează muzee şi când ostenesc se aşează pe băncile din parc. Rochiile negre sunt pretenţioase. Se feresc de ţânţari, de pudra de talc şi de puful de salcâm. Întreţin conversaţii spumoase cu pantofii negri de lac şi ignoră cu desăvârşire vreun salut îndrăzneţ venit din partea hanoracelor cu glugă.
Se feresc să admită, însă se tem grozav de rochiile roşii. Sunt prea dezinvolte pentru gustul lor. Şi apoi, au mereu ceva de spus, în orice situaţie. Ori, se ştie, rochiile negre sunt cuminţi, educate şi cunosc ce este aceea stăpânire de sine.
Adeseori se găsesc în competiţie cu rochiile albe. Cel puţin aşa zice lumea. Însă o rochie albă este o rochie albă. Şi nimic mai mult.
Păcat că între rochia neagră şi cea roşie nu se leagă amiciţii. Ar fi putut merge la multe muzee împreună.
January 24, 2011
January 23, 2011
January 21, 2011
January 16, 2011
There's no such thing as saying Goodbye
There are certain moments in life when saying Goodbye is too little to help those parting from each other get over this difficult moment. One might as well say: Look for the bump in the road! It makes just as much sense.
I have often heard people saying Goodbye, in different kinds of situations. I saw them waving their hands, faking a smile and walking without looking back. I have listened to them sobbing and twirling around to see if the one leaving has decided to stay.
In any case, the word Goodbye is far too hard to pronounce and impossible to deal with. Now it strikes me why Spanish people say Hasta luego!, which means See you later. It makes the parting moment more bearable, especially when the words uttered assure the other one that he/ she might see the other person soon.
http://www.trilulilu.ro/Perry2008/950de5bae5cba5
I have often heard people saying Goodbye, in different kinds of situations. I saw them waving their hands, faking a smile and walking without looking back. I have listened to them sobbing and twirling around to see if the one leaving has decided to stay.
In any case, the word Goodbye is far too hard to pronounce and impossible to deal with. Now it strikes me why Spanish people say Hasta luego!, which means See you later. It makes the parting moment more bearable, especially when the words uttered assure the other one that he/ she might see the other person soon.
http://www.trilulilu.ro/Perry2008/950de5bae5cba5
January 15, 2011
January 13, 2011
Insuportabila uşurătate a fiinţei
Da, e prea târziu, şi Sabina ştie prea bine că ea nu va rămâne la Paris, că va merge mai departe, mult mai departe, fiindcă murind aici ar însemna să zacă închisă sub o piatră, şi, pentru o femeie ce nu cunoaşte astâmpărul, ideea de a se opri definitiv din cursa sa e de-a dreptul insuportabilă.
January 11, 2011
January 10, 2011
Gârneaţă
Săptămâna trecută am accesat blogul Klarei. Acolo am vizionat un video postat de ea, reprezentându-l pe Toma Caragiu într-o scenetă.
Am vizionat videoclipul cu mare încântare. Ei bine, şi de acolo lanţul slăbiciunilor. Am vizionat mai toate videoclipurile cu Toma Caragiu postate pe you tube. Dar şi unele cu Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Amza Pelea, Tamara Buciuceanu Botez şi alţii.
Însă dintre toate, tare mi-e dragă schiţa despre Gârneaţă.
http://www.youtube.com/watch?v=Kj4kDxBDW0k
Îţi mulţumesc, Klara!
Am vizionat videoclipul cu mare încântare. Ei bine, şi de acolo lanţul slăbiciunilor. Am vizionat mai toate videoclipurile cu Toma Caragiu postate pe you tube. Dar şi unele cu Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Amza Pelea, Tamara Buciuceanu Botez şi alţii.
Însă dintre toate, tare mi-e dragă schiţa despre Gârneaţă.
http://www.youtube.com/watch?v=Kj4kDxBDW0k
Îţi mulţumesc, Klara!
January 9, 2011
Datini
Multă lume mă întreabă de ce scriu atât de mult despre trecut şi mai ales, cum de mi-amintesc cu atâta acurateţe în ce eram îmbrăcată când m-am dus la premierea de la sfârşitul clasei a doua.
Am încercat multă vreme să vin cu un răspuns satisfăcător. Iniţial am crezut că poate mă dezamăgeşte prezentul şi atunci mă refugiez în trecut. Dar nu. Nu este acesta motivul. Mai ales pentru că scriu despre trecut chiar şi atunci când prezentul în care mă găsesc este frumos pieptănat şi poartă cravată colorată.
Şi atunci, care este explicaţia?
Răspunsul l-am găsit pe nepregătite. De fapt, m-a găsit el pe mine. Stând la interminabilele mese de Crăciun cu părinţii mei. De când îi ştiu, alor mei le place să povestească. Şi deşi sunt poveşti pe care le-am auzit de măcar 50 de ori, încă le mai ascult fermecată. Iar uneori printre aceste poveşti se strecoară poveşti pe care nu le-am mai auzit niciodată. Poveşti care mă cutremură până la lacrimi, poveşti care mă fac să râd atât de tare încât vecinul de la etajul patru ştie că am venit în vizită la părinţii mei.
Am fost crescută în spiritul mai multor "datini", iar constanta aducere aminte a trecutului, a locului din care ai plecat, a omului care ai fost şi care te-a ajutat să devii cine eşti astăzi, este una dintre ele.
Am râs cu lacrimi când tata mi-a povestit cum un fost coleg de-ai lui de la tipografie se dădea mare erudit şi le-a făcut o invitaţie la cinematograf.
Au plecat mai mulţi la film, însă pe drum unul dintre ei l-a întrebat ce înseamnă Madame sans gêne, iar stimabilul erudit a răspuns: Doamna fără gene.
Am încercat multă vreme să vin cu un răspuns satisfăcător. Iniţial am crezut că poate mă dezamăgeşte prezentul şi atunci mă refugiez în trecut. Dar nu. Nu este acesta motivul. Mai ales pentru că scriu despre trecut chiar şi atunci când prezentul în care mă găsesc este frumos pieptănat şi poartă cravată colorată.
Şi atunci, care este explicaţia?
Răspunsul l-am găsit pe nepregătite. De fapt, m-a găsit el pe mine. Stând la interminabilele mese de Crăciun cu părinţii mei. De când îi ştiu, alor mei le place să povestească. Şi deşi sunt poveşti pe care le-am auzit de măcar 50 de ori, încă le mai ascult fermecată. Iar uneori printre aceste poveşti se strecoară poveşti pe care nu le-am mai auzit niciodată. Poveşti care mă cutremură până la lacrimi, poveşti care mă fac să râd atât de tare încât vecinul de la etajul patru ştie că am venit în vizită la părinţii mei.
Am fost crescută în spiritul mai multor "datini", iar constanta aducere aminte a trecutului, a locului din care ai plecat, a omului care ai fost şi care te-a ajutat să devii cine eşti astăzi, este una dintre ele.
Am râs cu lacrimi când tata mi-a povestit cum un fost coleg de-ai lui de la tipografie se dădea mare erudit şi le-a făcut o invitaţie la cinematograf.
Au plecat mai mulţi la film, însă pe drum unul dintre ei l-a întrebat ce înseamnă Madame sans gêne, iar stimabilul erudit a răspuns: Doamna fără gene.
January 7, 2011
January 4, 2011
Cu paşi mici
Trăiesc vremuri tumultoase.
Înot. Iar mie mi-e frică de apă. Însă înot.
http://www.youtube.com/watch?v=nZvehG_Lgls
Subscribe to:
Posts (Atom)
