Rochia roşie

Când se plictisesc de lumina reflectoarelor, rochiile negre pleacă în vizită. De cele mai multe ori, vizitează muzee şi când ostenesc se aşează pe băncile din parc. Rochiile negre sunt pretenţioase. Se feresc de ţânţari, de pudra de talc şi de puful de salcâm. Întreţin conversaţii spumoase cu pantofii negri de lac şi ignoră cu desăvârşire vreun salut îndrăzneţ venit din partea hanoracelor cu glugă.
Se feresc să admită, însă se tem grozav de rochiile roşii. Sunt prea dezinvolte pentru gustul lor. Şi apoi, au mereu ceva de spus, în orice situaţie. Ori, se ştie, rochiile negre sunt cuminţi, educate şi cunosc ce este aceea stăpânire de sine.
Adeseori se găsesc în competiţie cu rochiile albe. Cel puţin aşa zice lumea. Însă o rochie albă este o rochie albă. Şi nimic mai mult.
Păcat că între rochia neagră şi cea roşie nu se leagă amiciţii. Ar fi putut merge la multe muzee împreună.