By all means, thy Reader, when you shelter thy glance upon my humble writings, do keep in mind that this blog centers upon ideas, questions and meditations. It is also a personal gallery of paintings and photos.

August 23, 2010

E rochiţă, e rochiţă?





Prietenia mea cu Şifo a început din ultimul an de facultate, însă ne-am apropiat după terminarea acesteia. Mi-amintesc şi acum ce diferite eram atunci şi cum am evoluat în timp.
În afară de logoreea ce ne leagă şi care nu ne lasă să dormim nopţi întregi, atunci când ne întâlnim, mai avem ceva în comun. Moda. Dar nu cea promovată atât de nefiresc pe meleagurile noastre. Mă refer la acel ansamblu de artificii care transformă o ţinută, la o piesă de îmbrăcăminte care te aduce în faţă lumii într-o altă lumină. Una din piesele vestimentare preferate este rochia.
Nu ştiu când a survenit schimbarea, în cazul meu. În copilărie, eram un băieţoi convins. Fugăream mingea şi urlam mai ceva ca un asediator roman. Cred că există un moment în viaţă când îţi descoperi cu încântare feminitatea. Ei bine, rochia este pentru mine simbolul feminităţii.
De aceea, umblând printr-o arhivă a colecţiilor sublime ale lui Elie Saab, am exclamat: Omul acesta e un zeu!

No comments:

Post a Comment