De dorul unei furnici

Gori s-a trezit într-o dimineaţă fără casă.
Ce bine că nu uitase să-şi pună pijamalele pe el de cu seara.
Tornada ce-i luase pe sus căsuţa, cu tot ce avea în ea, a reuşit să-i smulgă şi un nasture. De la piept.
Şi cum privea el în jur şi îşi analiza bietele pijamale, îşi aminti de prietena lui, furnica. Ea era singura care-l putea înţelege. Era singura care putea să-l înveţe să privească din nou cu speranţă spre stele. Să-l ajute să uite ce a pierdut.