De când mă ştiu am văzut mereu lucrurile fie albe, fie negre. Culoarea gri nu putea fi luată în considerare. Şi credeam cu tărie că şi cei din jur văd lucrurile la fel ca mine.
Azi nu mai sunt atât de sigură. Ba spre deloc.
Nu mi-e greu să accept sau să înţeleg că văd lucrurile într-o manieră diferită de cea a celui care trece grăbit pe lângă mine, aruncându-se cu capul înainte. Mi-e greu, în schimb, să înţeleg mecanismul. Şi când zic mecanism, mă refer la modalitatea de a vedea un lucru ca fiind alb. Azi. Iar mâine, complet negru. Şi tot aşa, alternând de la una la alta, fără nicio grimasă. Fără nicio mustrare de conştiinţă. Fără nicio licărire de regret.
Dacă acesta este compromisul pe care trebuie să-l fac pentru a mă încadra în normalitate, zic pas. Rămân cu nebunii mei dragi şi inadaptaţi.
No comments:
Post a Comment