Îmi amintesc refrenul ăsta cântat de o fetiţă îmbrăcată în prea mult roz, cu pampoane enorme legate de codiţe blonde. O ascultam şi nu ştiam dacă să râd sau să fac precum ea.
Anii au trecut şi mă regăsesc acum doar în refren. Da, îmi place muzica. Când ascult melodii mai vechi, parcă mă fac mică de tot. Şi-mi văd dormitorul din casa părinţilor. Şi miroase a seară de august. Am coatele şi genunchii julite. Iar uneori, în amintiri, ne văd pe toţi patru la masa din balconul mic (salonul de vară). Tata, care stă în capul mesei, taie pepenele roşu şi apoi fiecare felie e feliată la rândul ei. Pentru că sunt aia mai mică, am dreptul la prima alegere. Care nu se poate face până când nu număr feliile din fiecare felie. Şi când o descopăr pe cea cu cele mai multe, o iau cu mândrie. Căci doar se ştie, cine împarte, parte îşi face!
Miroase a dulce şi a răcoros. Când îi spunea Spânul lui Harap Alb că în fântână e răcoare, doar la mirosul de pepene roşu bine copt mă gândeam. Asta înseamnă răcoros pentru mine.
Şi mă înfrupt. Şi zeama curge pe coate. Şi ai mei râd!
Mi-e dor!
No comments:
Post a Comment