Până la urmă care e scopul vieţii?
Pentru ce trăim?
Ce ne motivează să facem faţă zilelor îngrozitoare?
Mă întreb adesea asta. De ce? Cum? Pentru ce?
Le suportăm în speranţa că, pe partea cealaltă, există acel copac pictat de noi într-un vis dintr-o noapte de vară.
În unele zile mă simt părăsită de puteri, de speranţă, de optimism, dar apoi îmi amintesc de momentele fericite trăite şi ştiu că vor veni altele la fel sau mai fericite. Şi atunci realizez că merită aşteptarea.
Da! Nu mă dau bătută.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
O merita asteptarea, dar parca nici putere de rabdare nu mai avem uneori.
ReplyDelete