De-a marea!

Nu ştiu să înot şi probabil că nu voi învăţa niciodată. Iubesc apa, indiferent de întinderea ei. Însă, în acelaşi timp, mi-e foarte frică de ea.
Aşa că vara, atunci când merg la plajă, prefer să-mi bălăcesc niţel picioarele în mare şi apoi mă îndrept alene spre cearceaful ce mă aşteaptă, întins îngrijit pe nisip.
M-aş muta definitiv într-un loc unde temperatura constantă este de 26 de grade. Un loc cu apă şi nisip şi muzică bună.
De un an şi jumătate trăiesc într-un concediu prelungit. Am mai avut griji şi vreme urâcioasă, însă am reuşit de fiecare dată să expun umbrelele colorate la soare şi să dansez pe ritmuri fericite. În tot acest timp am încercat să nu-mi pun singură bariere şi să devin o replică mai bună a tot ce am fost până acum.
Aşa că de fiecare dată când simţiţi că nu vă mai înţelegeţi cu voi înşivă şi că aveţi prea multe să vă reproşaţi, jucaţi un joc nou: De-a marea!
Regulile sunt simple: Ascundeţi-vă de tot ce vă poate întrista. Zâmbiţi cât mai mult. Sunaţi-vă un prieten doar pentru a-i spune un banc. Încercaţi să faceţi un lucru nou în fiecare zi. Şi cel mai important: nu vă lăsaţi pradă furtunilor de nisip!
Vâsliţi cu atenţie!

Pastel

Ce mult bine pot face nişte acuarele şi un bloc de desen!
După o zi obositoare şi lungă, mi-am găsit refugiul în culori. Şi pentru că nu sunt deloc o pricepută într-ale artei, nu am să mă clasific drept o artistă. Sunt doar o observatoare. Mică şi curioasă. Iubesc să cunosc oameni noi, locuri şi lucruri ciudate. Îmi place să le studiez cu de-amănuntul. Sunt atentă la detalii, iar asta e un defect, dar şi o binecuvântare.
De câţiva ani am realizat cât de mult mă relaxez pictând. Ştiu că-ţi recapeţi starea de bine şi prin sport, dar cum veşnic am fost o leneşă, am găsit alte metode de a evada.
Ei bine, şi azi am reuşit. Am luat nişte creioane, tempera şi câteva pensule şi am început să mâzgălesc câteva foi. Acum camera e plină de foi viu-colorate, care aşteaptă să se usuce pe lângă bradul (încă nestrâns) în care se joacă zeci de beculeţe, schimbându-şi culorile de la secundă la secundă.
În astfel de momente realizez cât de norocoasă sunt şi cât de colorată este, de fapt, viaţa mea.
Galben şi roşu în loc de Noapte bună!

Recomandare cinematografică

Pe frigul ăsta urâcios nu-ţi vine decât să stai sub plapumă. Dar cum nu-mi place să dorm prea mult, prefer să văd desene animate sau filme. Ei bine, zilele astea am văzut un film interesant. Les Poupees russes.

http://www.youtube.com/watch?v=giSIonSbeFM&feature=related

Vi-l recomand cu căldură. Pe lângă faptul că e amuzant, te pune pe gânduri.
Şi cum tocmai am descoperit că e continuarea filmului L'auberge espagnole, intenţionez să-l văd şi pe acesta.

http://www.youtube.com/watch?v=CCs6AzLeNQI

Spor la popcorn şi la învăţături!

Oameni de bună ... influenţă

Am fost norocoasă să am o mătuşă care mi-a făcut cel mai frumos cadou primit vreodată. Spun cel mai frumos pentru că de obicei te bucuri de un cadou o săptămână, o lună cel mult. Ei bine, eu continuu să mă bucur de acest dar după mai bine de 14 ani.
Pe când eram eu însămi o ostrogoată, am primit în dar de ziua mea o carte. Mi-amintesc şi acum coperta. Un bărbat grăsuţ îmbrăcat în trening roşu care fugea de un prăpădit de câine. Titlul nu mi-a zis nimic la prima vedere. "Cei trei veseli năpârstoci". Hm, mi-am zis. Aşa că am depus-o pe un raft şi mi-am continuat activităţile specifice vacanţei de vară. Printre care nu se numără şi lectura.
Mi-am amintit de carte de abia după ce sora mea a citit-o şi mi-a recomandat-o. Ţin minte şi acum cu câtă poftă am parcurs-o. Cum fiecare pagină mă transpunea într-o altfel de lume şi totuşi o lume pe care o cunoşteam, o lume din care nu plecasem niciodată. Peste ani, mi-am strâns lângă mine aproape toate cărţile acestui drag autor. Întotdeauna am pe noptieră o carte de a sa, indiferent dacă citesc şi altceva. Îmi face bine să răsfoiesc câteva pagini. Pentru mine, cărţile sale sunt bogăţiile cele mai de preţ. De-a lungul timpului, cărţile maestrului Vlad Muşatescu m-au încurajat şi mi-au dat încredere în mine. Căci, într-un final, nu contează ce ţi se întâmplă rău. Important e să ai o gaşcă de prieteni de încredere cu care să te strângi pentru devorarea unei salate babane de roşii.

Sacul fără fund

Ce-mi place perioada asta!
S-a zis, cică, cu sărbătorile! Însă eu tot primesc cadouri. Şi primesc.
Se spune că fericirea nu constă în lucruri materiale. Sunt de acord!
Poate de aia, primind pacheţelul din imagine, nu m-am putut îndura şi nu l-am desfăcut.
Ştiu ce conţine şi îmi place conţinutul, dar totuşi îl păstrez aşa, deocamdată.
Mă ataşez uşor. De oameni, de locuri, de cântece, de momente, de orice atât timp cât una dintre caracteristicile celor menţionate mă uimesc într-un anume fel şi mă fac să-mi deschid sufletul.
Sunt incorigibilă! Cineva mi-a spus odată că am un ciudat fel de a păstra esenţa trecutului în prezent. Ei bine, poate nu e bine de multe ori să-ţi ţii trecutul aproape. Dar am ajuns la concluzia că depinde ce vrei să păstrezi cu tine din trecut.
Aşadar, am ales. Şi-l păstrez cu mine.
Îmi plac oamenii care mă sfătuiesc să am încredere în viitor, în surprizele pe care acesta mi le-a rezervat. Aşa că uneori jonglez cu aşteptările mele în legătură cu viitorul şi, în acelaşi timp, rememorez momente dragi din trecut.

Am dreptate şi mă tratez

De curând am aflat că nu m-am înşelat în privinţa unei persoane. E ciudat cum uneori ştii că trebuie să faci ceva, chiar dacă nu ai explicaţii pentru asta. Ei bine, într-o dimineaţă s-a declanşat o furtună înăuntrul meu şi atunci am ştiut că e cazul să-mi caut adăpost. Şi mi-am găsit. Unde altundeva decât acasă!?
Iar de aici, unde e linişte şi razele soarelui îmi încălzesc uşor sufletul expus unei mici dezamăgiri, îmi dau seama că am avut dreptate să ascult de vuietul acela inexplicabil. Doare uneori să afli că ai avut dreptate. Doare să realizezi că deşi ai primit semne vădite, te-ai încăpăţânat să crezi în cuvinte şi nu în gesturi, în oameni şi nu în suflete.
Nu, nu sunt dezamăgită de adevăr şi asta mai ales pentru că nu mi-era străin. De fapt, nu simt niciun fel de dezamăgire. Poate doar o uşoară melancolie. Însă vremuri bune au fost şi vremuri bune vor veni.
Vivat cei care nu-şi pierd speranţa!

Panglici argintii

Se spune că lucrurile bune se întâmplă atunci când te aştepţi mai puţin.
Bun. Şi până atunci? Ce ar trebui să fac?
Mă gândeam că poate ar trebui să mă prefac că nu aştept nimic. Să par atât de convinsă că nu aştept nimic, încât să păcălesc lucrurile bune. Iar acestea să se desfăşoare în calea mea.
:)
Asta da probă de actorie.
Ok. S-a făcut. Plec cu un zâmbet pe buze în căutare de panglici argintii. Să văd dacă mă mai întorc şi cu altceva acasă....:)

La mulţi ani!

Ştiu că, de obicei, se începe anul cu o listă.
Eu nu vreau o listă. Nici la început, nici la sfârşit de an.
Vreau să am parte de momente fericite, de momente în care să simt că timpul se opreşte doar pentru mine.
Aşadar, îmi încep anul păşind prin oraşul năpădit de frig. Îmi caut inspiraţie printre casele cu ferestre deschise şi camere înalte. Atât de înalte încât aş încăpea cu tot cu visele mele măreţe.
Număr până la 5 şi .... răsuflu adânc