By all means, thy Reader, when you shelter thy glance upon my humble writings, do keep in mind that this blog centers upon ideas, questions and meditations. It is also a personal gallery of paintings and photos.

January 31, 2010

De-a marea!

Nu ştiu să înot şi probabil că nu voi învăţa niciodată. Iubesc apa, indiferent de întinderea ei. Însă, în acelaşi timp, mi-e foarte frică de ea.
Aşa că vara, atunci când merg la plajă, prefer să-mi bălăcesc niţel picioarele în mare şi apoi mă îndrept alene spre cearceaful ce mă aşteaptă, întins îngrijit pe nisip.
M-aş muta definitiv într-un loc unde temperatura constantă este de 26 de grade. Un loc cu apă şi nisip şi muzică bună.
De un an şi jumătate trăiesc într-un concediu prelungit. Am mai avut griji şi vreme urâcioasă, însă am reuşit de fiecare dată să expun umbrelele colorate la soare şi să dansez pe ritmuri fericite. În tot acest timp am încercat să nu-mi pun singură bariere şi să devin o replică mai bună a tot ce am fost până acum.
Aşa că de fiecare dată când simţiţi că nu vă mai înţelegeţi cu voi înşivă şi că aveţi prea multe să vă reproşaţi, jucaţi un joc nou: De-a marea!
Regulile sunt simple: Ascundeţi-vă de tot ce vă poate întrista. Zâmbiţi cât mai mult. Sunaţi-vă un prieten doar pentru a-i spune un banc. Încercaţi să faceţi un lucru nou în fiecare zi. Şi cel mai important: nu vă lăsaţi pradă furtunilor de nisip!
Vâsliţi cu atenţie!

No comments:

Post a Comment