M-am născut într-o dimineaţă de primăvară. Aveam colanţi roşii şi sufletul liber. O rază de lumină a alunecat spre mine şi atunci o voce mi-a strigat: Tu eşti Degeţica!
Am colindat de atunci multe tărâmuri. Am cunoscut oameni şi am probat culori. Uneori, când sunt tristă, mi-e gândul la un stol de cocori zărit într-o toamnă.
Am învăţat să păşesc drept, chiar dacă tălpile m-au usturat. Şi am strigat cât am putut eu de tare atunci când unii se făceau că nu mă aud. Singurul lor răspuns, de fiecare dată: Eşti prea mică. Du-te de-nvaţă şi mai vedem noi apoi!
Pe drum, m-am întâlnit cu un Degetar. Era singur, mâhnit şi grăbit. Grăbit să găsească un final fericit. L-am luat cu mine şi-mpreună păşim zăpăciţi. Nu-mi mai e teamă. Aţa de mult s-a-nroşit...
Mă întorc inapoi, la dimineaţa de primăvară. Port colanţii mei norocoşi. În desagă, am mii de poveţe şi zâmbete calde...şi-un degetar neprihănit.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment