Declaraţie de dragoste unei teracote

Ştiu că orice amor se aprinde mai uşor pe lângă un foc ce trosneşte aspru. Însă, eu nu mă refer la asta.
Îmi amintesc cum mergeam cu ai mei la bunici. Ne sculam cu noaptea-n cap pentru a prinde trenul. Îmi plăcea la nebunie. În noaptea de dinaintea plecării nu dormeam deloc. Mă perpeleam la gândul c-o să ies dis-de-dimineaţă din casă şi afară avea să fie întuneric. Mi se părea un lucru fantastic să fii afară pe când e întuneric. Numai oamenii mari aveau voie să iasă noaptea din casă. Aşadar, în dimineţile acelea mă simţeam şi eu mare. De fapt, au fost singurele momente în care mă simţeam încântată să fiu mare. Am fost supărată multă vreme pentru că am crescut prea repede. Chiar şi acum mă simt, uneori, ca un copil aruncat pe o insulă a adulţilor.
Dar să revenim. Îmi amintesc cum ieşeam din bloc şi priveam cerul. Ce multe stele! După călătoria scurtă cu trenul, ajungeam la bunici. Aici, alt miraj: Teracota. Mă lipeam de ea şi priveam cu atenţie fiecare placă. Şi tot atunci gândul îmi zbura la zahăr ars. Poate de aia îmi plăcea atât de mult. Părea dulce. Iar eu sunt şi voi fi mereu îndrăgostită de lucruri dulci.
Mă dezlipeam de teracotă doar atunci când venea bunica sau bunelu' să bage lemne în foc. Încă o dragoste: Focul. Mi se păreau extraordinar de curajoşi bunicii mei. Şi asta pentru că aveau tăria să arunce lemnele în gura acelui monstru flămând şi portocaliu. Pe furiş, pe când nu erau adulţii prin jur, deschideam uşiţa la sobă şi priveam înăuntru. Eram curioasă să aflu ce se întâmplă acolo. Şi focul îşi îmbrăţişa binemeritatele lemne. La rândul lor, lemnele trosneau. Iar eu, îmbujorată, închideam iute uşiţa. Mă lipeam repede cu spatele de teracotă şi eram sigură că, dacă o să-l tratez cu spatele, monstrul cel portocaliu nu va fi interesat să mă mănânce şi pe mine.
De curând, am jucat din nou acest joc. Bătrânul monstru m-a recunoscut şi mi-a zâmbit. Ei bine, şi pentru asta nu l-am mai tratat cu spatele. Dar am fugit în pat şi i-am privit scânteile de acolo.
E scris să ne întâlnim din nou. O ştiu! Însă atunci nu voi mai fugi nicăieri.
Promit!