By all means, thy Reader, when you shelter thy glance upon my humble writings, do keep in mind that this blog centers upon ideas, questions and meditations. It is also a personal gallery of paintings and photos.

March 31, 2010

Eşti ceea ce citeşti!

Asta mi-am spus în momentul în care mi-am extras legătura de chei din geantă.
Ţin minte că în vacanţa de vară din clasa întâi am citit multe poveşti (şi spre disperarea soră-mii, am continuat să citesc poveşti până în clasa a şasea. Dar până la urmă mi-a folosit la ceva. În vacanţele de vară, la bunici, când venea verişoara mea mai mică de la Galaţi. După prânz, bunica ne trimitea să ne hodinim şi atunci, cum n-aveam somn, îi inventam diverse poveşti verişoarei mele. Mi-amintesc şi acum că atunci când am fost prinse că nu dormeam, am început să-i spun poveştile printr-un limbaj al semnelor inventat de noi. Singurul neajuns era că într-un final oboseam făcând atâtea semne şi atunci adormeam. Într-un cuvânt, deveneam ascultătoare).
Ca să mă ţină ocupată, ai mei îmi dădeau de citit câte o poveste pe zi. Era nevoie să fie atenţi ca povestea să fie destul de cuprinzătoare pentru că altfel îmi găseam de lucru prin casă. Fie demontam ceva, fie făceam "curăţenie" prin diverse sertare.
Ei bine, seara era ora de povestit. Mama venea acasă mai devreme şi, de obicei, ea era prima care mă asculta.
Nu ştiu cât de bine povesteam, însă ştiu cu siguranţă că ai mei se distrau copios pe seama mea.
N-am să uit, în schimb, niciodată ziua în care le-am povestit Sarea în bucate. Eram toate trei în bucătărie, mama, sora mea şi cu mine. Şi am început a le dezvolta firul epic. Toate au decurs bine până când am menţionat personajul Chelăreasa. Au pufnit în râs şi mi-au spus că nu există un asemenea cuvânt şi că fusese inventat de mine. Cum devin războinică atunci când sunt sigură de ceva şi nu mi se dă dreptate, am revenit în bucătărie cu povestea în dinţi. Le-am arătat cuvântul şi de atunci Chelăreasa mi s-a zis.
Şi acum, după aproape 20 de ani, îmi dau seama că mi-am însuşit destul de bine porecla. De fiecare dată când îmi caut cheile şi le scot din geantă, persoana de lângă mine face o pauză de câteva secunde şi apoi mă întreabă dacă am cheile de la toate palatele din împrejurimi.
Eh, e greu şi cu destinul ăsta însuşit!

No comments:

Post a Comment