Portocale pe o farfurie uitată într-o curte cu boltă

Adie vânt de primăvară, iar mie mi se face dor de toamnă.
Iubesc cărările abrupte, căci de tine ele sunt făcute.
Aştept din nou să cadă seara,
Să vin la geamul tău, afară,
Să-mi spui că iarăşi ai uitat de timp
Şi nu mai poţi să te mai plimbi.
Să-mi spui minciuni de neuitat,
Să laşi ogorul nearat,
Să dormi şi să iubeşti visând,
Să-mi spui că ai să fii mai bun,
Să râzi cu toată fiinţa ta,
Să zaci,
Să nu mă poţi uita.